Marșul „poponarilor” liberi


Sunt trist, furios și dezamăgit.
Marșul Diversității a fost doar un marș. Nimeni nu a cerut nimic, toată lumea a fost în mod „obligatoriu” veselă și a fluturat curcubeie printate, niște nefericite baloane și o Andreea Bălan ce și-a rupt din fani doar pentru a susține, ideea de egalitate din societetea românească,dintre minoritatea LGBTQ+ și a heteronormativiștilor creștini.
Apoi și campania revistei Elle ce a debutat cu susținerea căsătoriilor persoanelor de același sex, fiind astfel, prima revistă ce face asta, chiar înaintea organizațiilor nonguvernamentale, ce le-a trebuit îndelungi dezbateri ca să ajungă la niște concluzii.
Nu am mers la marș pentru că nu am o familie ce mă acceptã nici pentru că sunt aparent hetero.
Nu am prieteni pentru că m-aș minți pe mine dacã aș intra într-un asemenea cerc pentru că da, oamenii sunt la fel de intoleranți și ca gay, trebuie să nu ieși din dormitor sau dulap, să nu lezezi vreo babă frustrată dominată de tristețe și nefericire, ce se declară socialistă, cuvioasă întru Domnul.
Nu am o familie.
Nu mă poate ajuta o plimbare cu 2500 de oameni pe care nu îi cunosc ca să ies din depresie sau să mă simt mai acceptat.
Ei sunt liberi, felicitări. Noi ăștia mai puțini norocoși mai încasãm niște pumni, poate vreo trei palme, ne mai agață la liceu colegii câte o clamã în pãr, suntem poponarii de serviciu. Suntem dați afară din casă în momentul în care spunem ce simțim, când minciuna și ura ne acaparează complet.
Oare cum rezistăm!?!
Ne sinucidem încet, mai ne întoarcem în dulap, mai plângem puțin și sperăm că vom fi acceptați cândva.
Este inutil să avem așteptări de la alți oameni pe care nici nu îi cunoaștem sau măcar sã le imputãm lor vina că noi ne-am născut vădit declarați „bolnavi” de societate.
Societatea nu se schimbă ci învață.
Dacă nu lansãm un canal de educare și distribuire a unor materiale educative pentru heterosexuali este inutil să așteptãm să se schimbe. Nu au motive sã ne accepte, așa că trebuie să le oferim acele motive.
Trebuie să fim parteneri nu agresor și victimă.
Trebuie să învățăm să ne integrăm reciproc fără să stãm deoparte, la marginea acestei societăți obeze.

image

Sursa foto:www.mediafax.ro

image

Sursa foto: Andreea Bălan

Când luptăm?

Are cineva forța să lupte fățiș și să dobândească parteneri și să îi educe pe alții?
În mod clar nu cei ce se luptă cu ei înșiși și cei ce se ascund în acel dulap pentru că ieșirea le-ar provoca rău fizic.
Cei privilegiați spun că ne ascundem „ca niște șobolani” pentru că și-au construit deja un mediu securizat, nu au ce să mai piardã.
Noi putem pierde tot și nimeni nu o să fie acolo, lângă tine, lângă mine. Noi luptãm acum, ascunși, ne străduim să fim mai buni.
Nimeni nu are chef de o luptă colosală.
Să mai sugem o pulă pânã ne revenim fie cã suntem liberi, fie cã suntem în dulap.
De protestat…mai ne gândim.

image

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s