Revoluția sexuală: Ce argumente mai avem?


Discriminarea nu se va termina niciodată, indiferent de câte legi împotriva ei va adopta Statul. Este interesant faptul cã oamenii nu își construiesc strategii pentru combaterea discriminării ci pozeazã elegant în victima supremă, se urcă pe un piedestal construit din toată energia negativă cumulată și se abțin.
Frumoasă priveliște, nu?!?
Unii își improvizează un mediu securizat, o bulă socială impenetrabilă, o mini-societate; în care discriminarea nu are loc, toți „membrii” sunt deschiși și te acceptă, te poți exprima liber iar violența și discriminarea de orice tip nu are ce căuta.
Dar se mai întâmplă, cã deh, peste tot apar fisuri, „scutul” ãsta mai este spart și dă năvalã ura. Oroare! Himeră! Te grăbești să îți protejezi „bula de săpun”.
Oamenii ăștia reprezintă o parte din „elita” LGBTQ+: scriitori, jurnaliști, activiști, IT-iști, designeri, actori, fotografi, bucătari, medici și corporatiști. În general locuiesc în mediul urban unde există micro-comunitãți, sunt oameni inteligenți, cu studii superioare, independenți financiar și cu vârsta între 24 și 40 de ani.
Ei sunt oamenii „out of closet”, da. Tot timpul sunt gay, lesbiene, transgender. Sunt oameni normali. Nu mai se mint și nu mai mint.
Nu mai își ascund iubiții prin dulap, rochia și tocurile prin cine știe ce subsoluri.
Sunt ei.
Mai existã o parte a minorității ce este invizibilã.

image

Partea asta va exista tot timpul. Din ea fac parte oamenii care trebuie să se mintă, să își nege sentimentele și instinctele, sã se urascã pentru a păstra o aparentă imagine „morală” și pentru a se proteja de instabilitatea mediului în care trăiesc.
Aceștia, în general nu au prieteni, sunt elevi, studenți, șomeri, sau au vârste de peste 40 de ani și nu doresc să se implice în acțiuni pentru promovarea drepturilor, locuiesc în mediul rural sau în orașele mici și nu au un venit strălucit.
Unii sunt sãraci, alții nu au acces la informație, la servicii sanitare și asistență juridicã.
Sunt partea ignorată și adesea blamatã a minoritãții LGBTQ+  din România.
Nimeni nu îi vrea out, asta este clar. Toatã lumea îi vrea în statistici și la marșul anual dedicat cică, unei „comunitãți” mult prea divizate.
Desigur, avem un punct comun, facem parte din minoritatea LGBTQ+. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

Capitalismul ucide activismul

ONG-urile se axează în momentul de față pe mobilizarea membrilor și construirea unui nucleu comunitar, dar, și ele, la rândul lor, sunt divizate.
Banii sau fondurile obținute nu arată cât de bun și puternic ești ci numărul de oameni pe care îi atragi în mod constant la întâlniri comunitare organizate și proteste. Asta te face bun și îți aratã că nu greșești.
Mai existã și varianta obscurantistă pe care „politicile” unui ONG le păstreazã și în care sunt aruncate fondurile sau sponsorizările, ” găurile negre” sau „burdihanul ONG-ului”.
Cum aratã o asemenea gaură?
Dacã spui că faci „lobby  și advocacy” în mod clar deschizi o ditamai lipitoarea.
Plãtești deplasări, mese cu „diveși susținători” din mediul de afaceri și politic. Ce mai, gang bang pe fonduri, și da, nu trebuie să ai prea multe bătăi de cap la scrierea raportului. Ești „lobby-ist”.
Dacă ieși ca ONG și promovezi drepturile comunitații tale prin acțiuni directe de implicare a oamenilor prin care SCHIMBI ceva și ai niște SCOPURI precise atunci nu irosești timp.
În România ultimilor 15 ani s-a fãcut lobby intens și se vede rezultatul.
Ce facem după referendum?
Și mai mult lobby!

image

Nu uita:heterosexual, gay, lesbianã, transgender sau bisexual ești OM.

Un gând despre “Revoluția sexuală: Ce argumente mai avem?

Comentariile sunt închise.