Gayview- Cojones, confuzie și obligații cu Andronic


Ce să zic? Toată stima pentru dragoste, da’ să mă lase-n pace, nene. Mi-am luat-o destul. Sunt omul ăla care mereu se îndrăgosteşte de cineva care nu-i poate împărtăşi nimic. Şi nu fac decât să devin intolerant la sentimentul ăsta. But… love rullz.
A.Andronic- Despre dragoste

image

Foto- Flavius Lazăr

Încep cu întrebarea la care nu mi-ai răspuns, și anume, cine este Alex Andronic?

image

Pot să nu răspund nici acum? Nu cred că am găsit un răspuns favorabil sau… cel puțin mulțumitor pentru ceea ce cred că cauți. Şi, nu mi-a plăcut niciodată să mă descriu. Adică, n-am ştiut s-o fac.
Andronic e un tip care a înțeles devreme că viața e una singură. Şi înțelegând lucrul ăsta, profită din plin de orice moment care i se oferă. Nu ştiu dacă are cojones, dar sigur are nebunia necesară să facă exact ce vrea pula lui.

Ce feedback ai primit de la cititorii tăi?

Până acum, feedback-urile au fost pozitive. Şi nu pot să zic că nu mă bucur, dar simt o uşoară „laudă” nemeritată. Au fost câțiva care au subliniat şi părțile negative, dar în procente foarte mici. Tocmai de aceea încerc să fac un duş cu apă rece după fiecare feedback pozitiv, pentru că realismul deținut de mine îmi zbiară în fiecare secundă în urechi, că mai am mult de lucrat.

image

Felicitări. O sã existe și o variantã electronicã a cărții?

Da. Există, de fapt. Mai sunt unele retuşuri de făcut şi va apărea foarte curând.

Îți schimbă cumva viața, lansarea unei cărti?
Te schimbã cu ceva?

Nu neapărat. Te schimbă în sensul că, practic, devii persoană publică.În ceea ce te priveşte pe tine ca om, n-ar trebui s-o facă. Eu, cel puțin, nu simt nicio schimbare. Singura mea frustrare în cazul ăsta e că timpul personal se limitează şi astfel, n-apuci să faci anumite lucruri. Mă rog, e mai greu de gestionat la început, până se aşează lucrurile. Ca un factor principal, tot ce ar trebui să schimbe lansarea unei cărți la tine, ca autor, este realizarea că ai dat start unui nivel, iar dacă urmează să mai scrii, e bine să nu cobori, ci să urci. Asta pentru tine, personal, iar mai apoi pentru cititori.

Cât timp ți-a luat pânã ai scris #confuz?

image

Adunat, cam 5 săptămâni. Primele 3 am scris o mare parte din carte, asta întâmplându-se în decembrie. Apoi, au urmat 7 luni de pauză totală, în care nu scrisesem nimic. Iar finalul l-am scris în iulie. Relativ repede, dacă nu aveam o perioadă încărcată atunci, probabil că lansarea ar fi avut loc în primăvară.

Ai avut vreun plan de scris sau totul venea de la sine?

Oarecum, da. Planul, de fapt, a constat într-o oarecare organizare, astfel încât să nu-mi pierd capul. Dar, scrisul a avut loc exact când am simțit că trebuie să scriu. Momentele de inspirație. Am încercat să mă „oblig” cumva, să scriu la program, şi nu a ieşit nimic bun. Tocmai de aceea am renunțat la idee şi m-am bazat pe inspirație.

Cum au fost oamenii pe care i-ai întâlnit la lansãrile cărții?

Foarte-foarte mişto. S-a văzut faptul că erau interesați de carte, de subiect în sine, nerăbdători să răsfoiască cartea, să afle mai mult decât ceea ce le-am spus din poveste. Au participat la discuții. Chiar au fost cele mai frumoase lansări de carte la care am participat vreodată. Şi nu spun asta pentru că au fost lansările mele. Spun asta pentru că oamenii prezenți acolo m-au făcut să simt asta.


Se pot schimba mentalitãți, doctrine și tradiții prin educație?

Clar. Singura noastră şansă ca societate e educația. Singurul lucru care ne poate transforma într-o societate mişto. Marea noastră problemă, şi-acum vorbesc de România, e lipsa educației. Sau folosirea educației greşite. Şi-aici mă refer în general, ca oameni. Bunul simț a dispărut odată cu educația greşită. Puterea exemplului a dispărut odată cu sistemul: las-o, bă, că merge şi-aşa. Suntem delăsători şi egoişti. Ne gândim doar la binele propriu şi nu întoarcem deloc capul să vedem câte cadavre am călcat în picioare. Câte suflete suferă pe urma a ceea ce facem, spunem, gândim cu voce tare. Ne doare fix în cur.

Ce bine era dacã ne durea așa tare acolo. Să fi fost ãla simptomul ignoranței, dumnezeule. Ce de durere pe capul cetãțenilor!

Uneori, chiar mi-aş dori ca ignoranța să fie plătită cu o durere în cur, care nu se vindecă cu alifie pentru hemoroizi.

Dacã inițitativa Coaliției pentru Familie ajunge la faza de referendum, te-ai implica activ într-o campanie pentru promovarea drepturilor și a egalitãții minoritãții LGBT fațã de heterosexuali?

Fără să stau pe gânduri. Da. Bine, mă enervează la culme că trebuie să vorbim despre drepturile „minorităților”. Urăsc cuvântul ăsta. De fapt, e vorba de drepturile omului. Gay-ii nu sunt specimene pe cale de dispariție. Sunt oameni. Despre asta e vorba, în final. Despre dreptul de a fi om. Oricare ar fi deznodământul coaliției pentru familie, am de gând să mă implic activ în orice fel de campanie, până când drepturile vor fi egale. Pentru că asta înțeleg eu prin drepturi. Şi ăsta e normalul meu. Ca fiecare să beneficieze de aceleaşi drepturi, indiferent de culoare, etnie, sexualitate sau mărimea pulii. Că deh, mai că urmează să discriminăm „legal” şi pe tema asta.

Existã destulã lume din rândul „minorității” ce nu s-ar implica în nicio campanie de susținere sau activism. Este responsabilitatea tuturor sã schimbe mentalitãți sau este o alegere pe care fiecare trebuie sã o facã?

Ştii cum e, asta e fix ca mersul la vot. Normal e datoria ta ca cetățean. O responsabilitate. Dar, din păcate, fiecare se trage pe cur cum poate. Aşa şi aici. Unii n-o fac pentru că nu sunt asumați, alții n-o fac din comoditate, şi rămâne o mână de oameni care se luptă pentru drepturile tuturor celor care se scarpină-n cur.
Eu n-o văd ca pe alegere, ci obligație. Obligația ta față de tine, ca om în primul rând, şi-apoi ca membru LGBT. Dacă nu te respecți îndeajuns, înțeleg. Scărpinatul în cur e singura soluție.

Cum ai schimba tu percepția unui om ce nu simpatizeazã cu egalitatea pe care ți-o dorești?

Am făcut asta deja. Cel mai bun exemplu e… să fii exemplu. E de ajuns să-i demonstrezi unui om că eşti om, că sexualitatea nu te schimbă cu nimic, că lucrurile private rămân private şi că, doar pentru că eşti gay sau bi, nu înseamnă că sugi pula pe stradă şi te îmbraci în femeie. Asta e, practic, problema multora. Faptul că nu înțeleg mare parte din lucruri. Percepția unui om o poți schimba prin răbdare şi prin puterea exemplului. Dovedeşte-i că nu e dracul atât de negru. Şi lucrul ăsta trebuie să-l înțelegem şi noi, cei din LGBT. Atâta timp cât comportamentul nostru e unul drăguț, simpatic, de bun simț, procentul de toleranță creşte. N-ai să convingi un om să te accepte, turnându-i cu pâlnia-n cap nişte lucruri.

Promovarea promiscuității a fost o decizie proastă atunci când s-a vorbit de drepturi. Acum, Coaliția și inițiativa cetățenilor a deschis o dezbatere dar am devenit inamici din cauza poziției adoptată de ONG-uri. Dialogul între tabere de la bun început ar fi fost o soluție mai bună?

Evident că ar fi fost o soluție. Doar că, la noi… nu se discută. Noi ne războim şi-apoi ne înțelegem. Mă rog, nu ştiu cât ne înțelegem.
Oricum, s-a vrut „război”. S-a dorit lucrul ăsta, ca să se acopere alte căcaturi.