Și dacã…


Vine un moment în care regreți anumite decizii pe care ai ales sã le faci. Niciodată nu am considerat o decizie proastã sau bună pentru că indiferent de repercursiuni, am ajuns aici, acum.

… puteam să mă îndrăgostesc

Am spus pas de multe ori, multor oameni.
Am refuzat să vãd ce aveam în fața ochilor pentru cã întotdeauna un pitic stătea ascuns și îmi șoptea cã sigur existã ceva mult mai bun. Știu cã erau pretexte folosite pentru a evita orice tip de implicare.
Îmi este teamã de oameni, poate mai mult de sentimentele lor sau de cum mã percep ei.
Nu cãutat niciodatã sã obțin plăcere instant doar așa, pentru a-mi satisface orgoliul și dorințele. Uneori regretam că nu am reușit să îl fac pe celãlalt să vadă exact cum eram pentru cã nu îi permiteam sã mă vadã exact cum eram. Și acum îmi este teamã. Poate cã sunt prea banal și încep să amestec lucrurile.
Poate nu știu cum o să reacționeze și atunci încerc să îi manipulez o parte din lucrurile pe care plãnuia să le facă.
Și am descoperit că nu așa funcționează interacțiunea și tot procesul ãla prin care ajungi sã te îndrăgostești și sã faci un alt om sã se îndrăgosteascã de tine.
Plăcerea vine la pachet cu iubirea și viceversa.
Niciodatã nu o să aparã prințul fermecat, plin de filozofie și charismã sã mã salveze de plebea dornicã și hămesită.
Nu.
Trebuie sã îmi găsesc un fierar, el o sã îmi facã o coroanã.
Și nu întotdeauna merge soluția cu plăcerea înainte de toate.
Rareori gãsești ceea ce ți se potrivește.
Și din plãcere-n pulă, și din gãuri mai întunecate iubirea nu prea iese.
De fapt, nu iese nimic. Îți satisfaci orgoliul.
Și cum dracu știu eu acum dacã sunt pe drumul cel bun?
N-am de unde. Dar știu cã am renunțat, poate chiar la un om ce mã putea face fericit și îndrăgostit.
Dar nu asta este o problemã. Problema este alta.
Nu trebuie sã renunți la oameni pentru cã ești prea orgolios pentru a accepta faptul cã ai nevoie și de plãcere dar și de iubire.
Și așa, încet-încet, vei îmbãtrâni iar fierarul se va transforma în clovnul de la Curte. Dar îl vezi pe Prinț adesea. Pãcat cã clovnul te iubește.
Și la final, dacã și clovnul nu te-a vãzut (sigur are cataractã) rãmâi cu orgoliul satisfãcut.

… mă iubea?

N-avea cum. Era imposibil. Cum să iubească un om așa ciudat și urât?!?
Mi-am imaginat în majoritatea zilelor cum ar fi dacã ar exista un el care sã mã iubeascã.
Știu, este al dracu de amuzant și pentru mine dar mi se pare mai sigur. Pot să conving un om sã mã lase sã îl îngrijesc atunci când este bolnav dar nu aș reuși în veci sã îl fac sã mã iubeascã.
Dar am ratat asta, de douã ori.
Sau așa am crezut.

image