Gayview: Andrew~ the straight gay guy


„Sunt împotriva cenzurii asupra exprimării de orice fel, inclusiv a comportamentului celor pe care îi consider extrem de nepotriviți dar le accept opinia, cu excepția cazurilor în care instigarea la ură și violență.”

​Există vreo modalitate prin care minoritatea LGBT să câștige susținere politică în campania ce se prefigurează în toamna aceasta? 

Doar dacă coboară Iisus a doua oară pe pământ și zice că este gay. 

Foto: http://www.vice.com

Cum putem noi, ăștia, din dulap să avem o voce ce ne poate reprezenta fără a ne pierde siguranța? 



Simplu. Îmbiindu-i pe cei nepotriviți să se ducă înapoi din safe space-ul din care au venit și îndemnându-i pe cei care sunt out dintre noi și se pricep la politică să iasă în față. Oameni care să pună accentul pe simplitatea ideii că singura diferența „majoră” dintre ei și noi este că nouă ne plac cei de același sex, nu că vrem să ne fie recunoscute 15 pronume personale, nu că ne simțim ofensați când cineva nu-și dă seama ce suntem, nu că vrem privilegii pentru minoritatea LGBT și că vrem acum. Suntem o comunitate de oameni ok în mare parte, care știm să întoarcem favoarea la nevoie. Bine, ce favoare întoarce o bună parte din LGBT-ul, primind cu brațele deschise refugiati fără buletin am vazut. O favoare pentru toată lumea, sigur pentru asta tot heterosexualii sunt vinovați.

„So finding the commong ground. Vrem drepturi așa cum le aveti și voi, și suntem dispusi să vă arãtăm că nu suntem chiar așa cum suntem portretizați de media, care accentueaza doar părțile rele pentru senzațional.”

De ce avem nevoie pentru a convinge un heterosexual că homosexualitatea nu îi amenință în nici un fel drepturile?

În principiu ca să nu simți privirea uratã în ceafă oriunde te-ai exprima în public. Legile nu schimbă oameni decât în aparență, iar pe unii îi pot face și mai radicali, o sa fie un progres lent oricât de mult s-ar lupta, dar cu cât va crește numărul persoanelor LGBT deschise spre discuție și eficiente în comunicare, nu putem avea decât de câștigat, în timp ce puterea religiei ar scădea.

Este promiscuitatea sexuală o problemă în rândul homosexualilor sau este promovată în mod pozitiv pentru a reduce impactul asupra societății heteronormative ce o patologizează?



Depinde în ce sens o promovează, este o chestie de nuanță, dacă o susțin, nu mi se pare o problemă, dar este mai greu să faci saltul de la promiscuitate sexuală la căsătorie, deci ar trebui să se hotărască ce vor în principal.

În materie de drepturi civile, tu ce îți dorești: parteneriat sau căsătorie?

Ca să fim realiști, pentru o vreme m-aș mulțumi cu parteneriatul, iar dacă societatea face progrese spre a lăsa deoparte religia măcar atunci când vine vorba de viața altora, atunci ar merita sã luptăm și pentru căsătorie. Dacă vrei să lupți pentru căsătorie este încă onorabil, dar nu prea ai mulți sorți de izbândă și nici nevoie deocamdatã, când ai teoretic alternativa.

Reprezintă educația un fundament pentru o viitoare campanie de promovare a egalității dintre homosexuali și heterosexuali?



Da, dacă se luau în serios orele de dirigenție de către școli acum nu mai erau prostiți atât de ușor tinerii care ies de pe băncile școlilor. Sunt oameni pe care nu îi mai poți convinge cu privire la asta prea curând, însă cred, daca s-ar trata mai multe probleme sociale la școală, cu tact, ar fi destui copii care ar întelege, asta presupunând că ai profesori care nu sunt homofobi și părinții nu fac nazuri.

Există în acest moment două ONG-uri ce se implică în acțiuni sociale din minoritatea LGBT(Asociația Accept și MozaiQ), te identifici ca făcând parte din comunitatea uneia din cele două? 



De Accept nu știu mare lucru. De MozaiQ râd de fiecare dată când promovează islamul și li se pare ok ca un gay sa fie mândru ca este musulman (în condițiile în care în cam orice țară unde musulmanii sunt majoritari, cel mai bun tratament pe care îl poți avea ca gay sunt niște pietre mari în cap). Dar presupun că nu-ți trebuie multã minte ca sã lupți pentru LGBT ci doar să fi gay.

Ah, în rest este bine că au apucături de feminazi și se atacă la orice nedreptate pe care o văd ei din neant. Sã nu cumva să salveze niște vieți.
Te-ai gândit vreodată la sinucidere?

Over this?  No. Not a second. Când am aflat nu am fost afectat negativ în niciun fel. Poate am avut noroc, dar am fost fãră griji pentru că nu am considerat că am ceva de care să fiu șocat sau surprins.