LGBT România


Ne-am ajuns. A venit toamna, s-au terminat finanțările și finanțele, a început așa, pe șustache ca la bulău, o campanie electorală iar coming-out-u, ei bine, a venit și frigul, nu iese nimeni. Ce să zicem…n-avem nimic. Am ratat două dezbateri cu societatea civilă, de fapt, am ratat momentele în care eram headline și ‘breaking news’ în jurnalul de știri și să fie coliva mai dulce, s-au ratat susținători, poate și sponsori.

 
20 septembrie 2016 

Foto:www.adevarul.ro

Nu întâmplător m-a apucat analiza primei jumãtãți din an. Cazul soților Coman-Hamilton se află pe rolul Curții Constituționale a României (CCR), urmând ca instanța să se pronunțe asupra constituționalității articolului 277 alineatele (2) și (4) din Codul civil, mâine, 20 septembrie. Audierile au avut loc miercuri, 20 iulie 2016, în aceeaşi zi, CCR s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea inițiativei Coaliției pentru Familie, care solicită redefinirea familiei ca instituție civilă dintr-o perspectivă religioasă în Constituţia României. Cei doi sunt susținuți în demersul lor de Asociația Accept și Coaliția Antidiscriminare.

Adrian Coman și Robert Hamilton au o relație de 14 ani, și s-au căsãtorit în anul 2010 la Bruxelles: „În 2010, când l-am cerut pe Clai în căsătorie, eram deja departe de el de peste un an. Cât am stat la distanță am înteles că e partenerul meu de viată, la bine și la greu. La acea vreme încă nu ne puteam căsători la New York și am realizat că, fiind rezident belgian, trăiam pentru prima dată într-un cadru juridic care recunoștea relația noastră, prin căsătorie. El a fost foarte emoționat, mi-a spus „da” pe loc, a fost foarte romantic, așa prin Skype cum era. Iar patru luni mai târziu eram deja căsătoriți la Bruxelles.” Cuplul prea slab promovat în rândul ‘comunității’, modelul de relație homosexuală stabilã dintr-o societate homofobă de altfel, și singurul ce și-a asumat integral și în mod public identitatea. Asta TREBUIE să ne reprezinte. Statul român continuã să ignore și să neglijeze nevoile minorității și îi interzice dreptul fundamental la viațã privatã și de familie. 

Există șanse ca acest demers să fie acceptat și recunoscut dar legile din România sunt vagi și lasă loc interpretărilor de orice fel, în timp ce legislația europeană permite și recunoaște căsătoria oficiată în altă țară. Dar vine naționalismul pe care nu l-am depășit iar granița încă dictează modul în care fiecare țarã vrea să recunoascã sau nu, acest drept. Suntem în Uniunea Europeanã dar trãim în România și trebuie să ne supunem mai întâi legislației actuale la  care au ‘muncit’ vreme de 15 ani oameni corupți, proști, homofobi, lipsiți de empatie și fanatici religioși. Asta-i România. Parlamentul, vreme de atâta amar de ani este bananierul din care maimuțele își fac de cap și promovează ce știu românii să facă mai bine, să își ignore problemele. Bananele s-au terminat acum mulți ani dar maimuțele nu au evoluat și nu au reușit să descopere altã sursã de hrană ci au ales sã privească invidioase la cele ce au început să evolueze și au hranã mai diversã. Ei, invidia le-a împins spre furt, corupție și incomrealitate

Comunitatea vrea drepturi civile sau tot se discutã? 

Au luptat sã le îngrãdeascã, sã le suprime și să distrugã din individul ce le avea pentru a-și pãstra sistemul „perfect”. Homosexualitatea a apãrut și s-a născut din heterosexualitate indiferent de orice alt argument. Nu este un răspuns al naturii la evoluție, homosexualitatea a existat și va continua sã existe ca formã a sexualității atât timp cât omul o sã existe.

Lupta pentru căsătorie, pentru drepturi civile egale va pune homosexualitatea acolo unde heterosexualitatea nu a trebuit sã lupte pentru a ieși din zona patologicã.

Politicã și realitate

Susținerea politicã se rezumã la un singur nume, Remus Cernea. Este singurul om din politica românească ce a reușit sã introducă în Parlamentul Romaniei legea parteneriatului civil și a declarat în mod public faptul cã susține minoritatea și drepturile LGBT. Minoritatea asta nu a reușit sã dea un politician din rândurile ei poate din frica. Un homosexual politician nu ar fi reușit să covingă heterosexualii să îl susțină pentru că imaginea acestei minorități este încã patologizată și considerată ilegalã. Suntem taboo. Nu putem sã ne facem auziți atunci când trei milioane de homofobi urlă și te cosiderã bolnav,inutil pentru societate ‘morală’. Nu prezentãm interes electoral pentru că statistic suntem tot în dulap. Parlamentarii sunt heterosexuali convinși, familiști, creștini. Nu vor accepta vreodatã să acorde drepturi unei minoritãți inexistente statistic, cu riscul de a-și pierde mandatul. Dacă o sã avem referendum,familia va masca corupția. Salvarea națiunii și a familiei va prima. Restrângerea unor posibile drepturi civile este inevitabilã. Remus Cernea a obținut maximul din ce poate politica și Parlamentul în materie de drepturi civile.

Unde am ajuns?

Am plecat de pe loc? Suntem încã dezbinați. ONG-urile nu se grăbesc să organizeze o comunitate reală. Oamenii stau comfortabil în dulap și urmăresc cel mai tare film porno sau citesc „Fluturi”, n-au activismul în instalație. Este al dracu de greu să stai în dulap,să faci activism și sã mai fi și credibil.