Oaia curcubeu a familiei heterosexuale


Ah, câtã mândrie heterosexuală a țâșnit zilele acestea prin newsfeed-ul meu. Dragnea, primul fantastic religios (sâc Becali, ai uitat sã te declari), tată și om divorțat, alții prin Oradea cu același impuls curgând prin vene, polițiști care amendează pentru cã alți oameni promoveazã TOLERANȚA la o adunare INTOLERANTĂ culmea, organizată de un cult religios care a strigat de pe scenă: „NU SUNTEM INTOLERANȚI”  dar știți voi, cin’ se scuzã, se acuzã.

Mergeți, arestați-l pe Iohannis și ceilalți oameni care susțin EGALITATEA și promoveazã TOLERANȚA, pe absurdul motiv „cã sunt prea mulți oameni” care o fac. 

Pot sã spun cã este o pierdere de timp sã cauți înțelegere în curtea vecinului homofob heterosexual îmbãtat cu idealuri de familie, mir și vin licoros pentru cã va transforma fiecare argument pe care îl aduci într-un atac la persoanã și la siguranța naționalã.

Coaliția idealiștilor anti-gay 


Ce frumoasã ar fi România fãrã minoritatea asta, LGBT+. Mamele ar naște precum regina albinã, copiii nu ar mai primi bãtãie, violatorii s-ar lăsa de distrus vieți, ucigașii și-ar lua concediu, politicienii ar fi cei mai onești oameni iar preoții ar promova asiduu, fãrã sã doarmã, să ceară bani, sã mănânce și sã se îmbolnãveascã, IUBIREA.

Economia ar crește, toți oamenii ar avea un seviciu, locuințã, orfelinatele nu ar exista, rãutatea ar fi eradicatã iar heterosexualitatea ar triumfa și umanitatea ar avea parte, în sfârșit, de liniște și pace.

Da! Cam așa arată ipocrizia! Homosexualitatea este singura problemã în calea idealului heterosexual, și da, s-a nãscut în familia heterosexuală.

Tot coaliția asta spune că „echivalarea comportamentului heterosexual cu cel homosexual va duce la asumarea acestuia din urmă de tot mai multe persoane (comportamentul homosexual poate fi dobândit, prin identificare și interiorizare)” lucru posibil, conform aceleiași coaliții, și pentru homosexuali și heterosexuali.

Cum se face că tocmai în rândul familiei heterosexuale, m-am născut eu, homosexualul, fărã sã gãsesc în jurul meu un alt model homosexual pe care sã îl dobândesc, sã îl identific și sã mi-l asum?

Ce spuneți, homosexualitatea a apărut odatã cu heterosexualitatea, de ce oare nu suntem toți, homosexuali?

Trebuia sã fiu heterosexual, să divinizez actul sexual cu o femeie, vaginul sau pizda cum o știți cu toții, dar al dracu cãpãțânos am fost și am reușit sã mã îndrãgostesc de bãrbați, de actul sexual imoral, mult timp, neștiind cã este anormal și condamnat de majoritatea iubitoare de opus. 

„Avem de ales? 

Cine are dreptate?

Te poți schimba pentru noi?

De ce tocmai tu?

Ce vor spune vecinii?

Cum o sã mai ies eu pe stradã știind cã am un copil poponar?

Cu ce am greșit de ne faci asta tocmai nouã?”

Și oamenii dragi, familia, mama și tatãl, reușesc sã îți distrugã orice fãrâmă de speranțã cã vei avea parte de acceptare din partea lor, a societãții și a statului. Și nu ai de ales. Poți sã stai ascuns toatã viața, sã îți fie fricã de oricine cã poate sã afle, un simplu gest sau o privire, este suficient sã ajungi preșul societãții, păcãtosul condamnat la moarte. 

„Cine sunt eu sã mã opun progresului național?”

Priviți câte țãri au adoptat și recunoscut egalitatea și realitatea diversității naturale și nu au fost distruși de vreun zeu țâfnos ci au progresat iar familia a câștigat încã un participant care să vinã ca un tampon în contact direct cu problemele legate de abandon, violențã, educație precarã și promiscuitatea sexualã a ambelor tabere. 

Agresorul este cel ce vrea sã interzicã, sã anuleze, sã distrugă și sã ilegalizeze dorința unei minorități de a obține egalitate și nu privilegii.

Nu suntem un dușman, nu vrem sã distrugem instituția familiei și a cãsãtoriei, vrem sã participãm activ, sã o promovăm, să o îmbunãtãțim și sã îi oferim garanția cã va continua sã existe.

În continuare aveți mărturia unui om judecat de mama lui pentru că a îndrãznit sã fie diferit.
„Ești bolnav, copile!” 

„Și oamenii pe care îi considerãm sau chiar sunt bolnavi, trebuie sã admitem, sunt izolați de întreaga societate așa zis, normalã, integrã, frumoasã, fãrã hibe. Ești obligat să te integrezi dar nu vei avea parte de acceptare pentru cã nu corespunzi noțiunii de normal, „problema” ta te face „special”, „deviant”, „anormal”. Izolarea a început după clasa I, timiditatea și multele frici m-au împins în brațele vânjoșilor colegi, neînfricații clasei. Palme, pumni, multe flegme inspiraționale și insulte. Detaliile siropoase: era un fel de Iad. Știți voi, ãla din care te strãduiești sã scapi dar te afunzi și mai tare, da, rahatul de pe tort a fost homosexualitatea. Nu-i poveste cu happy-end dacã nu conține și ceva hardcore în mijlocul acțiunii. Se fãcea cã am 15 ani, confuz din fire, uneori exagerat de sensibil, știam cumva în ce ape mã aflam, îmi plãceau bãieții ceea ce pentru mine nu a fost bulversant ci pentru mama mea, în momentul coming-outului, lucru pe care nu îl conștientizam, îmi era dãunãtor.

 Teroare! 

„Mama, îmi place de Alex! Îl iubesc”

Și așa, niște naivitate adolescentinã te face sã regreți toată viața. Reacția ei îmi va rămâne veșnic întipăritã în minte. Mã transformasem brusc, din copilui ei, într-o brutã, un gândac ce îi amenința existența. Și gândacii sunt striviți. Mai întâi cu tigaia și apoi căutând în rândul preoților, miracolul vindecării păcãtosului. Și am reușit! Sau așa credeam. Vindecarea era pentru mama. M-am maturizat rapid și am început sã fiu primul homosexual homofob pe care îl știam. Uram cu toatã ființa mea tot ce sufletul meu nu reușea sã accepte. Mã sufocam zilnic, citind zeci de rugãciuni de iertare a pãcatelor, mã rugam ore în șir, plângeam și mã revoltam și pierdusem contactul cu realitatea.

La 17 ani am fost la psihologul școlii pentru cã aveam prea des atacuri de panicã. Și am reușit sã îi mãrturisesc cã eram homvindece, dar nu era moral și normal, cã Dumnezeu se luptã cu sufletul meu păcătos sã mã vindece.

Eram disperat. M-a ascultat și mi-a cerut sã merg acasã. Apoi mama a venit furioasã și mi-a cerut sã nu mai merg niciodatã la psiholog, altfel mã omora. Atunci m-am trezit. Rațiunea a înlocuit falsitatea și toxicitatea din viața mea.

Descoperisem un om care mă asculta fãrã sã mã judece și asta era excepțional pentru mine. Nu mã obliga sã mă rog, să sărut alte fete sau sã le ridic fusta, „așa fãceau colegii normali”. În sfârșit, nu mai eram ridicol. Și psihologul mi-a explicat cât de normal eram și cât de necesar era sã scap din mediul acela periculos, atât pentru viața mea cât și pentru sufletul meu.

Homofobia te ucide încet. Îți distruge stima de sine, respectul pentru sine, religia îți dezintegreazã personalitatea și te face sã urãști tot ce simți chiar dacã un singur om îți spune cã trebuie sã te schimbi pentru cã așa vrea Dumnezeu, altfel, se supãrã și vei primi o pedeapsã cruntã. Ajugi la fundul agoniei și al disperării, te dezumanizezi din dragoste pentru El! Și mori. Sau cel puțin așa trebuia.

De la școalã am plecat acasa, știam cã îmi va fi imposibil sã plec definitiv, eram încã minor. Și m-am prefãcut pentru încã un an. Poate cel mai groaznic. Dar am reușit, am plecat și nu am mai privit în urmã. Mi-au luat încã cinci ani să pot sã îmi vindec unele rãni și sã lupt cu monștrii care m-au mãcinat ani de-a rândul. Și încã lupt. Dar acum nu mai trebuie sã mint cã sunt altfel. Societatea încã nu mã acceptã dar am reușit sã îmi construiesc o lume în care sã nu fiu pus la zid de un act sexual și sã nu fiu judecat pentru ce simt și iubesc.”

-Ștefan M.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s