Wonder Woman: Lupta împotriva transfobiei


„Scopul nostru principal în viaţa aceasta este acela de a-i ajuta pe alţii. Şi, dacă nu-i putem ajuta, măcar să nu-i rănim.” – Dalai Lama

„Mă numesc Kayra Nuray (am ales un nume turcesc, datorită faptului ca sunt de origine din orașul Constanța), sunt o femeie transgender cu vârsta de 37 ani, am absolvit o școală postliceală de informatică, sunt fondatoarea revistei Transgender Magazine România și editor-șef în cadrul redacției. Hobby-urile mele sunt muzica (anume să o creez eu cu tool-uri profesionale) și scrisul, web design-ul, navomodelismul, ciclismul, și călătoriile în diverse orașe europene unde ador să fac fotografie de stradă, îmi place să captez în imagini digitale sau pe film activități culturale în aer liber, artiști stradali sau manifestații și proteste. Ca planuri de viitor îmi doresc ca revista ce tocmai am înființat-o să ajungă la nivelul ziarelor de top și să avem și ediții tipărite trimestriale sau lunare, dar și să mă implic activ și în activitățile asociațiilor pro-LGBT sau cele pentru protecția animalelor.

 

 1. Ce presupune tranziția, care sunt etapele ei și ce riscuri implică? 

 Depinde de la caz la caz și de vârsta la care începi.  Tranziția este de trei feluri; tranziția medicală, care presupune transformarea fizică de la sexul atribuit la naștere către sexul opus, tranziția socială, care presupune să trăiești treptat ca membru al sexului opus și să iți asumi rolul de gen în viața de zi cu zi, și tranziția juridicã, cea care presupune schimbarea actelor, și probabil cea mai stresantă în România datorită birocrației. Riscuri medicale există, însă cele mai mari riscuri sunt de a ajunge victima discriminării sau a violenței transfobe. 

 2. Când ai decis să începi tranziția și la ce nivel ai ajuns cu ea?

 Am decis în primăvara anului 2011 și am amânat până anul trecut în toamna anului 2015 când am reluat tranziția. Mi-am făcut doar o rinoplastie și fac terapie de substituție hormonală, dar esențialul pentru mine este tranziția socială mai mult decât cea medicală. Pe plan social am ajuns la un nivel destul de promițător, mai ales datorită înființării revistei, și deja simt că am o răspundere față de comunitate. Pun accentul pe tranziția socială și juridică, documentele de la psihiatru și psiholog mi se par a fi indispensabile pentru evitarea discriminării în relația cu medicii, autoritățile sau la locul de muncă.  

3. De-a lungul schimbãrii tale ai întâmpinat probleme? 

Datorita unor probleme datorate discriminării la locul de muncă am amânat tranziția până anul trecut în toamna 2015. Nu mi-am făcut coming-out-ul în mod corespunzător în trecut și m-am limitat să spun doar unor colegi, nu și staff-ului managerial, deși îmi exprimam identitatea de gen și la lucru iar asta a dus la concedierea mea pentru că nu m-au suportat prin preajma lor iar legea anti-discriminare nu cuprinde criteriile identității de gen și a exprimării identității de gen. Câțiva ani am fost nevoită să tot schimb locurile de muncă, căci foștii colegi mă denigrau la noii șefi și uneori mă mai intersectam cu foști colegi și la alte firme pentru că nu am schimbat domeniul de activitate. Așa am constatat că lumea are o percepție negativă față de angajații transgender doar pentru că sunt diferiți de ceilalți.  
 
4. Cum ți-ai fãcut coming-out-ul în fața pãrinților/ persoanelor dragi? Ce a fost cel mai greu și ce te-a surprins?   

Da, toată familia mea știe că sunt transgender dar cel mai greu a fost cu tata, el toată viața nu a suportat să aibă un copil născut cu sex masculin și cu trăsături feminine. Cu greu pot avea o discuție cu el și trebuie să evit subiectul. M-a surprins plăcut să am aprecierea unui verișor de-al meu, după scurt timp de la coming-out prin e-mail și fără să îl fi văzut de ani de zile.  

5.Ce ai schimba la modul în care ți-ai asumat identitatea de gen și orientarea sexuală?  

Am schimbat deja, e a doua încercare de tranziționare. Acum am experiența unei femei discriminate în trecutul ei care se revoltă și care-și cere drepturile, și care acționează și pentru a apăra drepturile altora, față de prima dată când credeam cu naivitate că toți mă vor adora doar pentru noua mea identitate și pentru noul meu look. Legat de orientarea sexuală mereu am spus deschis că sunt trans lesbiană pentru a evita unele situații neplăcute ce pot apărea pe parcurs, deși pentru unii pare o invenție bizară din filmele sci-fi… este mai mult de explicat în momentul de coming-out dar mă amuză sincer mirarea unora. Mi-am asumat identitatea de gen în anumite medii, grupuri de suport sau în fața medicilor la care merg, prieteni, familie sau în spațiul online sau dacă merg la magazin sau într-o cafenea îmi afirm identitatea de gen cu riscul de a întâlni persoane față de care nu mi-aș dori să fiu “out”. 

 

6.Ce sfaturi le poți da persoanelor care nu și-au asumat încă orientarea sexualã și identitatea de gen?   

Le sfătuieac sã se accepte așa cum sunt, în ciuda presiunilor exterioare și să depășească momentele în care pot aluneca pe o pantã descendentă a negãrii de sine sau a depresiei. Acceptarea este crucialã pentru că din momentul în care te accepți așa cum ești vine și pacea sufleteascã, este cea mai importantã victorie din viața unui om și poți răspunde cu mai multã ușurință atacurilor sau atunci când identitatea îți este invalidată și nerecunoscută de alții. 

Cereți ajutor specializat și consiliere psihologică dacã aveți probleme și nu le mai țineți ascunse pentru cã acestea se pot agrava în timp.

7.Este dificil sã fii transgender în România?

Depinde de atitudinea cu care întâmpini lumea, care trebuie să fie o atitudine pozitivă dar depinde și de sprijinul celor dragi care este crucial. Este oricum mai ușor decât în țări din Orientul Mijlociu de exemplu, dar România încă tratează persoanele transgender ca non-existente sau ca “transsexuali” – cuvânt ce arată că ne consideră ca un fel de oameni dezaxați sau cu deviații. INML-ul are metodologii pentru persoanele transgender absolut infiorătoare și inumane, lăsând la o parte taxa aberantă de 500 RON ce o pretind, pentru a da un aviz favorabil schimbării actelor și începerii tratamentului hormonal. Nu avem legi anti-discriminare care să cuprindă criteriile identității de gen și a exprimării identității de gen, nu există legi pentru identitatea de gen, până și țări mai slab dezvoltate precum Bolivia ne-au luat-o înainte adoptând un set de măsuri de protecție a persoanelor trans. Până și mass-media ne batjocorește, ultima știre ce m-a deranjat a fost despre o femeie transgender musulmană care a căzut victimă a violenței transfobe și a fanatismului religios, fiind ucisă la scurt timp după ce s-a căsătorit pentru că familia băiatului nu a suportat ca el să fie căsătorit cu o femeie trans. Un post de știri românesc a preluat știrea din Daily Mail și au tradus titlul “transgender muslim woman” cu “transsexual musulman”. E dificil să fii transgender în România în special datorită lipsei de respect a majorității heteronormative și cissexiste. Lumea se face că nu ne aude, nu avem voci puternice să impunem respectul cuvenit și sentimentul meu este că suntem împinși spre periferia societății (dacă nu alungați din ea), prin indiferența autorităților și batjocura mass-media. 

  8. În relația cu instituțiile statului, cum ești privitã și cum ești tratatã, s-a îmbunãtãțit în timp, atitudinea acestora vis-a-vis de identitatea ta?

 În relația cu instiuțiile statului sunt “domnule X”, precum Mr. ANDERSON din filmul Matrix deși identitatea lui reală era Neo. Simt rigiditate și un zid de beton în relația cu diverși agenți economici cărora le-am solicitat utilizarea unui “pseudonim” pe factură, și nici nu m-au băgat în seamă. Schimbarea actelor nu am cerut-o încă, dar fiind membră a British Humanist Association”, am primit un card de membership cu numele meu preferat imprimat pe card.  Pentru schimbarea actelor de identitate nu sunt de acord cu procedurile legale, mi se pare înjositor să cer un nou prenume sau marker de sex în instanță când s-ar putea rezolva mult mai omenește cu o banală cerere tipizată precum în alte țări, din câte știu Marea Britanie are un proiect de lege în acest sens. Legile trebuiesc schimbate pentru respectarea demnității persoanei, pe de altă parte, procesul de schimbare a actelor, diplome de studiu, acte de proprietate și altele mi se pare absolut infernal având în vedere fetish-ul grosolan al autorităților pentru birocrație!  Îmi doresc mai întâi legalizarea căsătoriilor gay sau cel puțin a parteneriatului civil, deoarece fiind trans lesbiană pot avea un mariaj legal cu o altă femeie și pot să fiu mulțumită de asta, deci momentan mi-aș dori numai prenumele schimbat, nu și markerul de sex ba aș prefera să se emită certificate de schimbare a prenumelui ca în Canada, ca să nu trebuiască să schimb toate actele precedente, ci doar buletinul.

  9. Ai fost vreodatã agresatã fizic/psihic din cauza identitãții de gen sau a orientãrii sexuale?  

Datorita orientării sexuale, nu, fiind atrasă de femei, deși o agresiune ar putea fi faptul ca unii imi spuneau “măcar e bine că îți plac femeile”, imaginându-și probabil că identitatea mea de gen este iluzorie și trecătoare. Am fost agresată fizic, am fost victima violenței în familie ceea ce mi-a otrăvit copilăria iar la școală eram ținta glumelor batjocoritoare ale colegilor. Școala generală și liceul au fost pentru mine un infern, până la despărțirea pãrinților când eram în ultimul an de liceu. Mai târziu, când am vrut să tranziționez prima datã, a trebuit să mă mut din cartierul unde locuiam căci se aciuaseră tot felul de „băiețași de cartier, mâncau semințe în fața blocului meu și făceau glume proaste când ieșeam sau când mă întorceam acasă. Odată eram pe bicicletă, am trecut pe lângă o spălătorie auto și un spălător a aruncat cu un cotor de măr în mine, deși eu eram pe carosabil. Un mopedist s-a oprit o dată în plin trafic deși eu eram pe trotuar doar ca să mă întrebe dacă sunt gay. Nu știam cum să reacționez atunci la astfel de agresiuni verbale.  Surprinzător, nu m-am mai confruntat cu situațiile astea la a doua încercare de a tranziționa, am învățat cum sã mã prezint ca să nu atrag privirile și cum să mă feresc de pericole, deși mai mă întreabă unii “binevoitori” dacă sunt bărbat sau femeie, dar rar.  

10.Te-ai gândit vreodatã la sinucidere?  

 Sinceră să fiu, da. În adolescență, pe fondul neînțelegerilor dintre părinții mei al căror motiv era feminitatea mea și stilul meu de a fi, ajunsesem să îmi doresc să fug în munți și să meditez facând foamea până mor de subnutriție. Niciodată nu m-a încântat ideea și nu mi-am dorit să comit suicid mai ales că îmi place viața, îmi plac culorile și formele și găsesc plăcere în orice are natura de oferit. De ce mi-aș ucide fata lăuntrică? “Ea” vrea să trăiască.  

11.Incidența sinuciderii în rândul persoanelor LGBTQ+ este mai mare fațã de persoanele heterosexuale, sã fie asta efectul discriminării, inegalitãții și excluderii/izolãrii sociale de cãtre majoritatea heterosexualã?  

Nu orientarea sexuală sau identitatea de gen are legătură, căci sunt și persoane heterosexuale / cisgender care recurg la sinucidere datorită problemelor, din cauza datoriilor la bănci, sau dacă își pierd pe cineva drag din familie, în special dacă pierd pe cineva drag. Cazuri au fost destule și au fost prezentate în media. Prefer să nu îmi dau cu părerea pe statistici, vedem la televizor cazuri de copii maltratați, fete violate de tații lor sau mame ucise și mi se par cazuri mult mai grave. Societatea noastră este bolnavă, și trebuie tratată…   Dar în mod sigur persoanele LGBT au o incidență mai mare în ceea ce privește gândurile suicidale în perioada copilăriei sau a adolescenței datorită tensiunilor din familie sau batjocurii colegilor și profesorilor la școală, pe motiv că persoana în cauză este un copil LGBT, în special dacă familia este conservatoare sau aparține vreunui cult neoprotestant.  

12. Te face mai diferită faptul cã ești transgender sau ești egală cu orice om?  

A fi transgender nu este  un privilegiu, ci presupune dificultăți și probleme suplimentare cu care o persoană cisgender nu se confruntă, și nici măcar persoanele cisgender gay, lesbi sau bisexuale în caz că ar avea dificultăți legate de orientarea lor sexuală.  Cel mai adesea, o persoană transgender se confruntă cu distrugerea bunurilor personale sau confiscarea lor chiar în propriul cămin. Un aspect neplăcut după un coming-out poate fi evitarea venind din partea celorlalți față de care o persoană trans își mărturisește identitatea sa reală, ei putând avea uneori sentimente de repulsie sau dezamăgire pentru că persoana respectivă nu este ceea ce credeau ei. …  Aș mai aminti pierderea „privilegiului” masculin,  statul comite abuzuri și încalcă drepturi ale omului spre a recunoaște identitatea de gen a unei persoane trans, transfobia și sexismul din mass-media, prin folosirea deliberată a genului incorect sau a ghilimelelor care dau sens peiorativ în titluri când este vorba în special de femei trans.

  Am detaliat aceste aspecte aici .

“Fii schimbarea pe care dorești să o vezi în lume.” – Mahatma Gandhi 

Un gând despre “Wonder Woman: Lupta împotriva transfobiei

  1. Mă simt flatată pentru că am avut deosebita ocazie de a acorda acest interviu, fiecare zi este o luptă pentru fiecare dintre noi și nu putem reuși decât împreună, iar fiecare din noi poate fi un #supererou sau o #supereroină, dacă avem puterea, voința și curajul de a fi noi înșine ♥

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s