Gayview-Bearing the lust of life with Cristian


„Carpe diem!”

Învãțați să vã iubiți pentru cã nu poți sã iubești pe altcineva dacã nu știi sã te iubești pe tine! Biserica, principalul formator de opinie în țarã, ar trebui sã educe oamenii în ceea ce înseamnã iubire, toleranțã și acceptare și sã aplice ceea ce propovãduiește ca fiind cea mai mare poruncã a lui Iisus Hristos „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!”,  aproapele nostru poate sã fie un vecin, un bãtrân, un om, fãrã altã etichetare, fãrã clivaje, prejudecãți sau pãrtinire. Dacã mã critici fãrã sã mã cunoști și presupui anumite lucruri mincinoase despre mine sau comunitatea din care fac parte, atunci nu ești nici creștin, nici tolerant, nici empatic, ești un om frustrat incapabil sã deosebeascã adevãrul de minciunã și sã vadã contribuția mea în societate. Vorbiți cu noi așa cum vorbiți cu un prieten nu cum vorbiți cu un dușman. Apoi trageți concluzii!

Mã numesc Cristian Marcu, am 36 de ani, sunt gay, am o relație de șase luni, sunt student la psihologie, lucrez în sistemul de stat, apicultor și tâmplar.

Când ai început sã îți accepți orientarea sexualã și cum arãta viața ta înainte de acest moment? 

Am început sã mã accept în 2015, începând cu data de 1 septembrie. Da, știu, sunã ciudat sã am o datã exactã, dar asta este. În 30 august, la un party m-am întâlnit cu un vechi prieten care, dupã ce ne-am „afumat” bine, mi-a spus cã este gay. Am fost șocat și uimit la început, dar asta a fãcut ca dimineața urmãtoare sã ma trezesc nãucit de o mulțime de gânduri și de faptul cã  nu sunt singur. În zilele urmatoare, am început sã accept ceea ce simt, și sã caut ceea ce am nevoie. Recunosc, la început am cãutat sex, momente pasagere, dar repede mi-am dat seama cã am nevoie de mai mult, de o relație stabilã, iubire, fidelitate și afecțiune din partea unui suflet.
Astfel a început un drum anevoios, un drum care în prima fazã a fost plin de o energie care nu știu de unde a venit. Primele douã luni, adică septembrie și octombrie, pot spune cã au fost cele mai faine 2 luni din viața mea, un drum care, la un moment dat a dus în depresie (din câte îmi dau seama acum, prin depresie trec cam toți, la un moment dat).

Având în vedere cã provin dintr-o familie foarte religioasã, eu fiind o persoana religioasã (am activat ca și cântãreț bisericesc timp de mai bine de 20 de ani), îți poți imagina la ce auto-judecatã mã supuneam mereu.

Viața mea înainte de momentul „0” a fost plinã de frustrări, de teama continuã de a nu fi descoperit, de o homofobie internalizatã, cu întrebarea constantã „de ce tocmai eu?” , am învãțat sã îmi creez mãști, mãști dupã care mã ascundeam de cei din jurul meu, dar mai ales mã ascundeam pe mine. Îmi era teamã sã nu rãnesc oamenii la care țineam, să nu îi fac de râs și să fiu ceea ce nu eram.

De când am început sã îmi asum sexualitatea în mod public am tot primit întrebarea  „când ți-ai dat seama cã ești gay”, întrebare la care și eu m-am strãduit sã îmi gãsesc un rãspuns. Atracție spre partea masculinã pot spune cã am avut de când am primele amintiri, dar, undeva pe la 12-13 ani i-am dat un nume „chestiei” ãsteia. Îmi aduc aminte cã prin `92-`93 era revista”Bravo”, o revistã pentru tineri și adolescenți, unde se explica pentru prima datã în România, deschis, despre sexualitate și formele acesteia. Acolo, știu cã am vãzut prima datã ce înseamnã homosexual, iar de la un suplinitor de francezã, din clasa a VII a, cred, am aflat cã în jargon, se spune „gay”.

Atunci pot spune cã a fost perioada în care m-am asociat denumirii, atunci a fost și perioada în care mi-a plãcut prima datã de un baiat, coleg de clasã, atunci a fost și perioada în care am început sã mã judec.

Cum a arãtat copilãria ta? 

Oribilã pe o parte, strictã și frustrantã pe cealaltã. Cu un tatã alcoolic care fãcea scandaluri 3 zile din 7, motivul  fiind „de ce arde lumina pe hol”. Eu nu am avut bec în camera mea, la candelabru cum ar fi normal, începând cam de pe la vârsta de 12 ani pânã am plecat de acasã,  acum 14 ani. Strictã, datoritã bunicii din partea mamei, unde mi-am fãcut toate vacanțele, care a fost și este o femeie exigentã, în vacanțe eram ca în armatã, nu spun cã mi-a stricat educația primitã, dar m-a și marcat, este o femeie pesimistã, care nu a știut sã inspire încredere, așa a fost învãțatã, așa a știut, nu o condamn. Mama în schimb, a încercat sã suplineascã ceea ce lipsea. Îmi lipsește mult, poate dacã trãia, reușeam sã mã accept mult mai repede. A fost o femeie iubitoare, dar care a suferit foarte mult iar suferința te face sã mori și sufletește dar și fizic.

Ai avut vreo relație cu o femeie?

Am încercat de câteva ori (aveam în minte o frazã ” las`, cã o sã gasesc și eu o femeie, o sã fac un copil și o sã trăiesc așa”). Mã bucur cã nu am fãcut asta, dar eram foarte repede trecut în „friend-zone” de unde ca bãiat, nu ai șanse sã ieși, pe lângã asta, neavând o stimã de sine ridicatã, nu mã consideram atrãgãtor, nici nu am încercat de prea multe ori, deci nu.

Dupã ce ți-ai acceptat orientarea, ce ai câștigat? 

În primã fazã, extaz, apoi suferință, multă suferințã, dar o suferințã necesarã. Depresia pentru mine, a fost cel mai oribil lucru prin care am trecut, dar cel mai folositor. Ajungi la punctul în care ai douã variante: ștreang sau lupți pentru tine! Funia este cel mai ușor lucru, dar am ales din nou suferința. Am ales-o pentru cã nu am vrut sã renunț la mine.

Din suferința asta mi-am dat seama cã sunt oameni buni în jurul meu, și în lume, dar mi-am dat seama cã nu sunt mulți care au avut norocul meu, adicã sã aibe oameni pe care sã se sprijine, asta și faptul cã am mers la psiholog, m-au fãcut sã îmi doresc sã îi pot ajuta pe cei ca mine, dar nu știam cum, așa cã, într-un moment de introspecție, am decis sã mã duc la facultatea iar acesta este unul dintre cele mai mari câștiguri.

Am început sã mă recâștig pe mine, este un proces în derulare, unul lung, dar dacã stau și mã uit în spate la anul care a trecut, am motive sã fiu mândru de mine. Am reușit sã schimb mentalitãți, am reușit sã pun oameni pe gânduri, sã le deschid ochii, sã  vãdã cã lumea nu este așa cum au crezut pânã atunci, am întâlnit oameni care au pãreri bine stabilite în ceea ce privește persoanele gay, dar care, cunoscându-mã pe mine, cunoscându-mã ca om, înainte sã afle cã sunt gay, au înțeles cã aveau prejudecãți și s-au adaptat realitãții. Prin puterea exemplului, explicațiilor raționale, dragoste și empatie reușești să dãrâmi munți. „Comunitatea gay” este mereu într-un rãzboi și uitã sã educe,  își ascute armele chiar și atunci când nu este agresatã, iar rãzboiul și agresiunea nu vor rezolva niciodatã, nimic.

Cum ți-ai făcut coming out-ul? 

Nu a fost absolut nimic pregãtit. Prima persoană cãreia i-am spus, a fost o colegă de serviciu, cu ea am rezonat de la început.
Pe scurt, seara dinainte, am vorbit toată noaptea cu un tip care se despărțise de prietenul lui și care suferea, era singur și nu avea cu cine sã vorbească. Am nimerit eu, și am vorbit toată noaptea la telefon. Imagineazã-ți să nu dormi o noapte, sã mai și stai cu un om în pragul disperării la povești. Dimineața, când am mers la lucru eram sfârșit, o stare generalã extrem de proastã și obosit la culme. Colega m-a vãzut, m-a întrebat ce am, m-a bãgat la ea în birou și m-a chestionat. Am gãsit atunci momentul oportun sã îi spun, pentru cã mã gândeam sã spun cuiva de ceva vreme. Ãsta era undeva prin luna octombrie. Am avut un atac de panicã, am început sã mã hiperventilez, colega s-a speriat de reacția mea, iar într-un final mi-am fãcut curaj și i-am spus.  A urmat întrebarea fireascã: „Cristi, tu glumești?” iar când și-a dat seama cã nu glumesc, a venit la mine și m-a îmbrãțișat. A fost cea mai sincerã îmbrãțișare primitã vreodată.
Apoi a urmat familia (frații și nepoatele) unul câte unul, prietenii apropiați, apoi cercul s-a lãrgit, iar la un moment dat am „lansat” „știrea” la trei persoane de la care am știut cã vestea o sa meragã ca fulgerul, și în 2 -3 zile a aflat tot satul. Da, am uitat sã spun, locuiesc la țarã. Interesant a fost feedback-ul, cel puțin de suprafațã, a fost pozitiv, sau mai bine spus nu a fost negativ! Asta nu înseamnã cã nu am pierdut oameni, ba am pierdut, dar nu îmi pare rãu.

Ai fost vreodata agresat din cauza  orientãrii sexuale?

Nu! Ãsta este norocul meu, sã zicem cã a fost avantajul meu cã locuiesc la sat, a fost avantaj, pentru cã pânã la momentul coming out-ului, am avut o imagine bunã în sat, un om la locul lui, din familie bunã, bine educat, iar în momentul în care am decis sã „ies din dulap” s-a întâmplat o chestie interesantã: cel putin trei persoane mi-au spus cam același lucru: „mã, dar sã știi cã nu te-ai schimbat deloc!”.

În momentul de fațã, te simți reprezentat de vreun ONG?

Sincer sã fiu nu, dar și din cauza cã nu prea știu eu ce ONG-uri se ocupã cu militarea pentru drepturile noastre. Adevarul este, pe noi ca și comunitatea, suntem caracterizați de lâncezeala poporului român, adicã suntem dezbinați. Interesele sunt mai presus de orice principiu, empatia lipsește, voința de a face front comun la fel, dar mai ales lipsa vocii noastre, a celor mulți care stãm și așteptãm sã facã o zânã bunã magie și sã educe pentru noi, pe lângã asta, în scurta mea viațã de gay, mi-am dat seama cã frica este prezentã în mulți dintre noi, am avut ocazia sã întâlnesc, online sau live oameni extrem de frumoși, dar care dacã se acceptã nu vor sã fie vizibili din cauza fricii, dar și care nu se acceptã și mai cautã,din când în când, satisfacerea nevoilor sexuale, dupã care se învinovãțesc. Este greu și dureros când întâlnești, mai ales oameni din a doua categorie, dacã acești oameni ar iesi din conul de umbrã sau ar scãpa de vinã, multe s-ar schimba!

Frica ne omoarã!

Cum te simți acum, un om asumat complet, într-o relație promițãtoare?

Ce îți lipsește și ce planuri ai?

Fericit dar în plin proces de schimbare.

Ce îmi lipsește? În ceea ce mã privește, mai mult curaj, mai multã ambiție, mai multã forțã de muncã. Este un efort aproape sisific, sã te schimbi, sã renunți la tipare și scheme de gândire. Chiar dacã am renunțat, de exemplu, la bisericã și la credința într-un dumnezeu care nu îl mai înțelegeam, tiparele create în zeci de ani de îndoctrinare mai sunt prezente și mã lupt cu ele, zi de zi. Frica în diferite forme, mai este încã prezentã, dar în fiecare zi mã lupt cu ea. Este freu sã fii gay, mai ales dupã ce o viațã întreagã te-ai luptat sã nu fii. Cum ai spus, am o relație promițãtoare, dar ma gândesc cu fricã la „cum va fi” și de frica asta vreau sã scap.
Planuri? 

Sã mã „pun cu burta pe carte” ,sã reușesc sã devin un psiholog cât mai bun, și sã fac tot ce ține de mine pentru acei oameni care au nevoie de ajutorul meu, în special persoanele gay, dar nu numai, și sã fiu fericit.
„Free yourself and belive in love”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s